Dosarul Caracal în care Gheorghe Dincă este acuzat că le-a răpit și ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, a fost amânat de Tribunalul Olt pentru 3 noiembrie, din cauza COVID-19.
Complicele lui Dincă, Ștefan Risipițeanu, trimis și el în judecată în dosarul Caracal, a fost transferat la Spitalul Penitenciar Jilava, în stare gravă cu COVID-19.
„Starea sa de sănătate nu îi permite să intre nici măcar în videconferință”, au spus surse judiciare, pentru Gândul.
Și Gheorghe Dincă este în carantină, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, deoarece a intrat în contact cu Risipițeanu.
Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Gheorge Dincă în 10 ianuarie 2020, sub acuzaţiile de trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat și profanarea de cadavre sau morminte. În acelaşi dosar, Ştefan Risipiţeanu, vecinul lui Dincă, este acuzat de viol.
Timp de nouă luni, dosarul crimelor de la Caracal a stat în camera preliminară, pentru ca un judecător să verifice dacă probele au fost legal administrate de procurori.
Procesul de la Tribunalul Olt a început în octombrie 2020, când, la cererea DIICOT, judecătoarea Diana Cotoi a decis ca şedinţele de judecată să fie cu uşile închise. Pentru declararea procesului nepublic, procurorul de şedinţă al DIICOT a invocat că Gheorghe Dincă este judecat pentru trafic de persoane, trafic de minori şi viol şi a cerut să fie protejate viața intimă şi interesele victimelor minore.
Citește și: